Basarabia.biz
copil anesteziat

Băiatul de 13 ani care a fost supus unei operații de extirpare a amigdalelor a murit din cauza medicilului anestezist. Acesta a suferit un stop cardiac ireversibil. Plămânii i-au fost traumaţi în timpul ventilării artificiale şi inducerea anesteziei. Resuscitarea copilului a durat pe parcursul a patru ore.

Anunțul a fost făcut acum câteva minute de ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, care a prezentat rezultatele Comisiei pentru cercetarea acestui deces. „S-a utilizat doze mai mari la copilul dat. Nu preparatul este de vină, dar factorul uman”, a menționat Usatâi.

Totodată, a fost demis și șeful clinicii „Emilian Coțaga”. Usatâi a precizat că acesta fost demis nu doar pentru acest deces. Citeste mai departe »

copii ialoveni

Un barbat dintr-un sat din raionul Ialoveni este banuit ca si-ar fi batut fara mila cei doi feciori, de 8 si, respectiv 6 ani, dupa care i-ar fi pus pe plita incinsa, pentru ca au rupt intentionat o cutie cu tigari.

 

Potrivit medicilor de la Spitalul pentru copii „Emilian Cotaga” din Chisinau, unul din copii a suferit doua plagi pe coapsa stanga, iar al celalalt s-a ales cu arsura termica de gradul III la ambele fese.

Zilele trecute a fost deschis un dosar penal si daca va fi gasit vinovat, banuitul risca pana la 5 ani de inchisoare, scrie publicatia Ora Locala, citata de stirilocale.md

Comuniştii s-au pus pe treabă!

După ce ieri PCRM a împărţit macaroane la Merenii Noi, astăzi Jurnal TV a aflat că se împart pomeni electorale şi în capitală.

În timp ce responsabilii de distribuţie a produselor susţin că nu fac decât acte de caritate, primarul capitalei spune că aceştia ademenesc alegătorii.

În replică, deputatul PCRM, Sergiu Sîrbu a declarat că de fapt Dorin Chirtoacă pune macaroane pe ureche.

Bătrâna din imagine a auzit de la alţi pensionari că la Direcţia Asistenţă Socială se dau macaroane pe gratis. Pentru că ieri a venit fără acte, a fost nevoită să facă cale întoarsă. Deşi nu ştie de ce i se cere copia buletinului de identitate şi nici de unde vin donaţiile, astăzi bătrâna a venit cu toate actele necesare.

Preşedintele ONG-ului, Ludmila Kuzneţova, susţine că face asemenea donaţii de aproape zece ani şi doar în sectorul Râşcani.

Kuzneţova s-a plâns că nimeni din politicieni nu o ajută, dar atât ea, cât şi şeful Direcţiei care i-a permis să-şi desfăşoare activitatea, nu au putut preciza numele organizaţiei care a făcut donaţia.

Anterior, şeful direcţiei, Ion Cimpoi, a fost consilier raional de pe listele Partidului Comuniştilor. Iar primarul capitalei susţine că în toate direcţiile de asistenţă socială din capitală comuniştii fac partizanat politic. Citeste mai departe »

Ofiţerii Centrului anticorupţie, în urma efectuării unui control operativ la un depozit amplasat în mun.Chişinău, sectorul Ciocana au depistat produse alimentare (croasante, biscuiţi  produse în Ucraina şi Bulgaria) cu termen expirat, expuse spre comercializare, în valoare de 165 000 lei.

În cadrul verificărilor de contrapunere efectuate la toţi clienţii întreprinderii proprietare a depozitului, în magazinele acestora colaboratorii CCCEC au constatat comercializarea producţiei cu termen expirat, consumatorii fiind duşi în eroare privind termenul de valabilitate, prin schimbarea etichetei de marcaj. Marfa menţionată, în valoare totală de 15 000 lei, cu termen expirat a fost sechestrată.

La 14.02.2012, colaboratorii Centrului în comun cu angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului au întocmit procese — verbale administrative pentru încălcările stabilite la  agentul economic verificat, lotul de marfă cu termen expirat în valoare totală de 180 000 lei fiind confiscat şi retras din comercializare. Citeste mai departe »

greider

Potrivit meteorologilor, în această dimineaţă, grosimea stratului de zăpadă era de la 20 la 60 de centimetri. Cel mai mult a nins în regiunea de Nord.

La Edineț şi Râşcani zăpada era de 60 de centimetri, însă astăzi specialiștii se așteaptă la o crește semnificativă, după alte 24 de ore în care a nins abundent. Jumătate de metru de nea s-a aşternut şi la Cimișlia şi Leova.

Moldova, sub nămeți: străzi înzăpezite, trafic paralizat, curse anulate, şcoli închise Citeste mai departe »

Se caută victimele violenţelor din aprilie 2009. La aproape trei ani de la manifestaţiile violente, autorităţile încă mai sunt în căutarea celor care au avut de suferit pentru a le oferi prejudicii.

Astfel, moldovenii care se consideră îndreptăţiţi, pot depune cereri atât pe adresa Ministerului Justiţiei cât şi la sediile a doua organizaţii neguvernamentale: Institutul pentru Drepturile Omului şi Centrul pentru reabilitarea victimelor torturii “Memoria”. În aprilie 2009, zeci de mii de tineri au ieşit în strada pentru a protesta faţă de rezultatul alegerilor parlamentare, care le asigurau comuniştilor încă patru ani la conducerea Republicii Moldova. Protestele au degenerat atunci în violente, care s-au soldat cu distrugerea sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Presa a scris că violenţele s-au soldat cu trei morţi şi maltratarea a sute de tineri în comisariatele de poliţie.

jurnaltv.md

dorin chirtoaca

Toate tarabele şi locurile de comerţ improvizate, amplasate pe străzile Armenească şi Mitropolit Varlaam, din preajma ÎM „Piaţa Centrală”, au fost evacuate. Începând cu această dimineaţă, zona este patrulată de poliţie, iar comerţul pe străzile adiacente Pieţei Centrale va fi interzis.

Vânzătorilor ambulanţi, care activau în zonă, li se va oferi spaţiu pentru comerţ la tarabele din Piaţă.

Administraţia ÎM „Piaţa Centrală” a pus la dispoziţie peste 300 de locuri autorizate pentru comercializarea fructelor şi legumelor autohtone, dar şi 17 locuri pentru comerţ cu citrice.

jurnal.md

spiridon vanghelie

Scriitorul Spiridon Vangheli este nominalizat pentru premiul Astrid Lindgren, cel mai important premiu din lume acordat literaturii pentru copii și tineret. Premiul este în valoare de 5 milioane de coroane suedeze.

În total, în acest an sunt nominalizați 184 de candidați din 66 de țări. Câștigătorii vor fi anunțați la 20 martie 2012, scrie Adevărul.

Acest premiu este acordat anual autorilor, ilustratorilor, povestitorilor sau activiștilor în promovarea lecturii, de către Consiliul suedez al Artelor în memoria lui Astrid Lindgren (ALMA).

Prozator, poet, traducător și editor, Spiridon Vangheli este unul dintre cei mai de vază scriitori de la noi, cunoscut prin cărțile sale pentru copii. Spiridon Vangheli s-a născut la 14 iunie 1932, în satul Grinăuți, județul Bălți. A absolvit școala primară din satul natal. În 1955 a absolvit facultatea de filologie a Universității Pedagogice Ion Creangă din Chișinău. A fost redactor de editură, consultant la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Citeste mai departe »

Imagini scandaloase au fost postate in urma cu cateva ore pe internet. O adolescenta este batuta cu bestialitate de catre colega sa sub privirile mai multor studenti care filmeaza scena.
Din imagini se vede cum o adolescenta e batuta cu bestialitate in timp ce zacea la pamant. Agresoarea pare sa fie o colega de-a ei. Aceasta o loveste fara mila cu pumnii si picioarele in cap.Culmea e ca tinerii care filmau scena nu au intervenit imediat, ci din contra, incurajau fata sa-si loveasca in continuare colega.

Abia la final un baiat a intervenit, iar tanara agresata a fost ajutata sa se ridice.

Potrivit celui care a plasat imaginile pe internet, incidentul a avut loc in curtea Colegiului Politehnic din Balti.

Bataile dintre adolescente tind sa devina un fenomen raspandit in Moldova, iar cazurile de acest gen devin tot mai frecvente:
VIDEO Citeste mai departe »

studenti moldova

„Situaţia financiară mi-a permis să-mi trimit copiii la studii peste hotare”

Anglia, Germania, Cehia, Letonia – sunt doar câteva ţări în care copiii actualilor sau foştilor demnitari moldoveni aleg să-şi continue studiile. Taxa pe care o achită părinţii acestora variază între 1 600 şi opt mii de euro. Demnitarii însă dau asigurării că odraslele lor se vor întoarce neapărat să lucreze în Republica Moldova.

Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Iurie Ţap, vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de administraţie publică şi dezvoltare regională, ne-a comunicat că cei doi fii ai săi sunt studenţi la Universitatea Jacobs din oraşul german Bremen. „Au susţinut Toefl-ul şi au avut de ales unde să-şi continue studiile. Din mai multe universităţi s-au oprit la această instituţie de învăţământ. Taxa pe care o achităm pentru an de studii este de 1600 de euro, plătită în două rate. În plus, după absolvire, poţi să te angajezi şi să achiţi restul cheltuielilor suportate de universitate. Vreau să menţionez că ambii copii lucrează deja”, spune cu mândrie deputatul. Citeste mai departe »