Interviu cu Nicu Ţărnă, actor, solistul trupei «Gândul Mâţei»
— Interpreţii autohtoni vs. publicul autohton. Cine pe cine educă?
— Din păcate, publicul educă interpreţii. Şi anume publicul de la nunţi şi petreceri, pentru că lumea vrea să chiue, să danseze. Este ceva aici legat şi de criza, nu atât financiară, cât morală. La noi e o decadenţă spirituală, când oamenii se regăsesc într-un pahar cu vin şi la o masă copioasă, alături de femei cu ţâţe mari, şi se simt eleganţi. Dar problema R. Moldova este alta, cea a identităţii naţionale. Problema nu constă în bani. Uite câte «merţane» (“Mercedes»-uri – n.r.), «Lexus»-uri şi alte maşini scumpe sunt în Chişinău. Şi, din păcate, cei care pretind a fi «artişti» cred că trebuie să cânte despre «hai să petrecem, să chiuim, să bem, că şi aşa e greu». Ce e greu? Poporul ăsta n-a făcut nimic ca măcar să se simtă mai bine. Noi ne-am lăsat duşi de valurile timpului. Ba în dreapta, ba în stânga, ba înapoi, ba înainte. De aia şi avem ceea ce avem.
Dacă am fi fost cu adevărat un popor, am fi schimbat ceva. Uite câte lucruri au pus la punct georgienii sau estonienii, fiind doar un milion şi două sute de mii pe lumea asta. Pentru că ei ştiu cine sunt. Dar noi nu vrem să schimbăm lucrurile, pentru că suntem moldoveni. Care moldoveni? Ce-ar însemna să fii moldovean? E ca şi cum m-aş băga în Ciocana şi-aş spune că eu sunt ciocănean, vorbesc limba ciocăneană şi vreau să-mi fac autonomie în mun. Chişinău. Asta e o aberaţie. Aberaţie care convine cuiva. Asta e R. Moldova – un proiect ratat şi interimar. Şi, respectiv, atâta timp cât vom avea această situaţie, publicul bineînţeles că va influenţa artiştii. Sunt şi artişti care ar putea influenţa publicul, şi o fac într-o măsură oarecare, dar sunt încă slabi, derutaţi, şi chiar invalizi în anumite momente.
— Pe piaţa muzicală din R. Moldova lipseşte, practic, mesajul social, mesajul care să oglindească problemele, trăirile, nemulţumirile, dar şi dorinţele societăţii. De ce?
— Pentru că lumea noastră de fiecare dată spune: hai să nu vorbim despre politică. În acelaşi timp, ei cel puţin vorbesc despre ea în fiecare zi sau chiar fac politică – prin absenţa lor, prin munca lor, prin plecarea capului, zi de zi. Şi asta e o politică. Lumea nici măcar nu-şi dă seama că nu există oameni apolitici, pentru că ei oricum depind de politica cuiva. Ei plătesc impozite, asta fiind o politică promovată de cineva. Ei plătesc gazul la un anumit tarif, care iarăşi este rezultatul unei politici promovate de cineva. Citeste mai departe »