Madame Butterfly a Republicii Moldova, Maria Bieșu, a murit în această dimineață.

Primadona Operei Naționale s-a stins din viaţă la ora 11.00, pe patul de la spitalul Cancelariei de Stat. Ultimele clipe din viaţă le-a petrecut alături de sora sa, Valentina.

Maria Bieșu a fost răpusă de leucemie. Acum şapte ani, ea a fost diagnosticată cu o formă rară de leucemie. Potrivit medicilor, oamenii cu acest diagnostic nu trăiesc mai mult de doi ani. Luptătoarea Maria Bieşu i-a contrazis însă.

În ultimele luni de viață, soprana a stat mai mult țintuită la pat.

„Nu ştiu dacă mă voi face bine, dar deja nu mai am timp – vremea trece, bătrâneţile vin… În viaţa asta suntem supuşi la grele încercări, care odată depăşite ne fac mai puternici”, spunea Maria Bieșu în luna ianuarie curent.

Renumita cântăreaţă de operă, Maria Bieşu, s-a născut la 3 august 1935, în comuna Volintiri, Județul Cetatea-Albă, România, într-o familie de oameni simpli. Soprana şi-a făcut debutul în cadrul formației de muzică populară „Fluieraș”. Debutul ei pe scena Teatrului de Operă a avut loc în 1962, iar în 1967 a obținut titlul „Cea mai bună Cio-Cio-san”, la Concursul Internațional Miura Tomaki, din Tokyo. Din acest moment, Maria Bieșu a început să fie invitată în juriu, la concerte sau să țină prelegeri la diverse instituții muzicale din Europa, America și Asia.

Viața Mariei Bieșu a cunoscut o perioadă complicată la începutul anilor ’90. Primadona n-a putut să-și păstreze intact repertoriul, a pierdut publicul spectator numeros și a fost constrânsă de circumstanțe să se reorienteze. Atunci a pornit să propage ideea unui Festival al muzicii de operă. Visa ca Chișinăul să devină un centru al muzicii de operă, să se adune în capitala Moldovei cântăreți de operă din toată lumea. Astfel, în septembrie 1990, la Chișinău a fost inaugurat Festival Internațional invită Maria Bieșu, astăzi unul din principalele simboluri ale culturii din Republica Moldova.

Jurnal.md

La 16 mai 1812, la București, se semna tratatul de pace prin care Imperiul țarist anexa teritoriul Moldovei dintre râurile Prut și Nistru. Timp de două secole, rușii au încercat diverse metode de deznaționalizare.

„Adevărul” i-a întrebat pe specialiști ce s-a întâmplat de fapt în aceşti 200 de ani și cum se face că moldovenii de azi îl iubesc mai tare pe Putin, dar vor să se integreze în Uniunea Europeană. Dacă în primii anii, basarabenii au fost amăgiţi cu o autonomie, în anii 1860-1870 limba rusă a pătruns în toate bisericile, şcolile, dar şi în administraţie. Astfel, românii din stânga Prutului au absentat de la procesul de creare a naţiunii române moderne, râmânând cu identitatea lor regională. Către anul 1900, doar 5-7% dintre basarabeni făcuseră câţiva ani de şcoală, dar şi aceia, în majoritatea absolută, cunoşteau doar rusa. Experimentele au continuat într-o formă mai agresivă, dar şi cu mai multe jertfe, după cea de-a doua ocupare a Basarabiei, din 1940.

DEZNAŢIONALIZAREA ŞI CREAREA UNEI NOI IDENTITĂŢI

GHEORGHE NEGRU, Președintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova

1812 a fost un act tragic, care ne-a marcat existenţa. În primul rând, este vorba de experimentele lingvistice şi identitare, dar şi de politica de rusificare. Toate acestea au avut efecte nefaste asupra memoriei noastre colective, asupra culturii, limbii, şi, în ultimă instanţă, asupra identităţii noastre româneşti.

La început, administraţia ţaristă îi numea pe moldovenii din Basarabia români, inclusiv în documentele ce veneau de la Cancelaria ţarului. Teoria moldovenistă a apărut un secol mai târziu, după unirea din 1918. În perioada ţaristă a fost promovată politica de rusificare, pentru că funcţionarii ruşi nu recunoşteau în principiu existenţa popoarelor de la periferia imperiului, considerau că toţi aşa-zişii alogeni trebuie să se contopească şi să devină ruşi adevăraţi. Începând cu 1828, a fost anulată autonomia Basarabiei şi a fost instituită limba rusă în mod oficial. Imperiul a stopat orice formă de dezvoltare naţională, pe baza valorilor noastre fireşti, româneşti. Dimpotrivă, s-a impus mentalitatea rusească, limba şi cultura rusă. Cel mai mult au fost influenţaţi ţăranii neştiutori de carte.

Click aici pentru a vedea GALERIA FOTO cu Basarabia din perioada ţaristă

Procesul a continuat şi după 1940, când a fost şi mai tragic. Intelectualii şi ţăranii înstăriţi fie au fost exterminaţi, fie au fost duşi în Siberia. A rămas această populaţie ţărănească semianalfabetă, care era uşor manipulabilă. Totodată, acestor oameni li s-a implantat frica. Aceasta persistă până în zilele noastre. În aceşti ani, ne-am ales cu grave probleme de memorie. Istoria a arătat că recuperarea memoriei se face cu ajutorul statului. În perioada modernă cel mai important rol în crearea identităţii naţionale l-a avut statul. Spre deosebire de Europa Centrală şi de Vest, unde statele naţionale apărute – Italia şi Germania, de exemplu – au modelat memoria utilizând pârghiile administrative, la noi, şi în perioada ţaristă, şi în cea sovietică statul a fost un instrument de deznaţionalizare.

„ELIBERAREA” BRUTALĂ DE SUB JUGUL OTOMAN

ALEXEI AGACHI, doctor habilitat în istorie

Războiul din 1806-1812 a fost cel mai împovărător pentru locuitorii Principatelor Române. Dacă în anul 1806 armata rusă era formată din 33.000 de soldaţi, în 1810 a ajuns la 180.000. Aceste trupe erau dislocate inclusiv pe teritoriul dintre Nistru şi Prut. Pentru aceşti ostaşi erau necesare multe provizii. Comandantul armatei ruse a introdus un impozit pentru carne şi vin şi fiecare ţăran era obligat să-l achite. De asemenea, în casele moldovenilor au fost cazaţi militarii ruşi, care mai erau şi alimentaţi de către stăpâni, pentru o plată mizerabilă. În multe cazuri relaţiile dintre ostaşii ruşi şi populaţia autohtonă erau foarte tensionate. Militarii ruşi aveau un comportament brutal, jefuiau casele şi luau tot ce le cădea sub mână, de la păsări şi vin până la chita de in sau uneltele de muncă.

REDESENAREA HĂRŢII BISERICEŞTI

TEODOR CANDU, doctor în istorie, director adjunct al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova

Începând cu 1812-1813, Biserica Ortodoxă din Basarabia este ruptă de la leagănul strămoşesc, din cadrul unei structuri ecleziastice existente de secole. Tratatul de la Bucureşti schimbă nu numai conturul hărţii administrativ-politice, dar şi a celei de organizare bisericească. În 1813 este creată Arhiepiscopia Chişinăului şi a Hotinului, care a existat până în perioada interbelică. În 1920 este întemeiată Mitropolia Basarabiei, care a avut o viaţă de câteva decenii, până la apariţia unei noi structuri ecleziastice – Arhiepiscopia „Întregii Moldove”, o titulatură care este o calchiere din rusă şi nu are niciun suport istoric. O mitropolie a Întregii Moldove există începând cu secolul al XIV-lea şi-şi are scaunul la Iaşi. Existenţa a două mitropolii în Republica Moldova ar trebui să-i pună pe gânduri pe politicieni şi pe feţele bisericeşti, care trebuie să se gândească serios la o reconciliere şi la o revenire în cadrul unei biserici unice.

LIMBA ROMÂNĂ, SCOASĂ DIN BISERICĂ ŞI ŞCOLI

CONSTANTIN UNGUREANU, doctor în istorie

După ce la 1856 Rusia a pierdut sudul Basarabiei, iar la 1859 Principatele Române s-au unit, s-a schimbat situaţia geopolitică din zonă. Cancelaria ţaristă a înţeles că dacă va permite dezvoltarea învăţământului în limba maternă şi va admite legături cu România, atunci inevitabil aici se va întări conştiinţa naţională românească. Iată de ce a mers pe calea de a înăbuşi orice tendinţă de dezvoltare a simţului românesc. În anii 1860, prin biserică şi prin şcoală, au fost lichidate ultimele rămâşiţe care mai erau de limbă română. Conform recensământului din 1897, doar 7-8% dintre moldoveni erau ştiutori de carte şi, ceea ce este cel mai grav, marea majoritate învăţase în limba rusă.

Spre deosebire de Basarabia, în Bucovina, ocupată de austro-ungari, în a doua jumătate a secolului XIX au apărut şcolile de stat, cu predare în limba română. În aproape 70 de ani, până la 1918, asta înseamnă trei generaţii de oameni care au fost instruiţi în spiritul valorilor naţionale, practic românii din Bucovina au mers în acelaşi pas cu românii din regat şi din Transilvania. Aproape concomitent a fost introdusă grafia latină. Bucovinenii au avut posibilitatea să meargă la studii la Viena şi în regat şi invers. În 1875, la Cernăuţi s-a deschis universitatea, care avea facultate de teologie ortodoxă cu predare în limba română. Toţi episcopii erau români bucovineni şi evident că biserica de acolo a avut un caracter naţional. Or, biserica şi învăţământul sunt cei doi piloni pe care se bazează o naţiune.

200 DE ANI DE LA ANEXAREA BASARABIEI DE CĂTRE RUŞI „Am fost ţinuţi ca africanii, în bantustane”

GEOPOLITICĂ Basarabia a fost anexată de ruși cu acceptul Franței

ONOMASTICĂ RUSIFICATĂ

VALENTIN CONSTANTINOV, doctor în istorie

Cea mai mare problemă cu care ne-am ales după 1812 este lipsa conştiinţei naţionale a populaţiei de aici. Avem o criză a conştiinţei, oamenii sunt debusolaţi, nu ştiu cine sunt, pe mulţi nici nu-i intereaseză.

De asemenea, după două secole ne-am ales cu onomastică rusificată. Numele meu, Constantinov, ca şi cele ale majorităţii basarabenilor, a fost rusificat. La recensământ fiul lui Constantin sau Constantinescu a devenit Constantinov. Pisarul a rusificat toate numele după calapodul rusesc.

În secolul al XIX-lea ruşii au vegheat poate cu doi paşi înainte ce s-ar putea întâmpla în cazul în care. Astfel, n-au admis să apară nicio mişcare de eliberare naţională. Foarte mulţi intelectuali au fost ostracizaţi sau obligaţi să plece.

ABSENŢA DE LA PROCESUL DE MODERNITATE

DAN DUNGACIU, profesor universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii din București

În cei 200 de ani populaţia din acest teritoriu a fost marcată de absenţă. Această apartenenţă la Imperiul ţarist a creat o enormă absenţă din proiectul de modernizare şi de apropiere de spaţiul vest-european. Iată de ce drumul lor spre europenizare va fi şi mai greu. Regulile, normele, cultura de tip modern nu se învaţă peste noapte, sunt lucruri pe care trebuie să le interiorizezi. Instituţiile, la fel, nu se construiesc de azi pe mâine.

Ne place sau nu, de la 1812 au început toate: decuplarea basarabenilor de la procese naturale care s-au întâmplat în România: iluminism, asumarea limbii literare etc. Un alt aspect este ruralitatea puternică din Republica Moldova de astăzi. Dar modernitatea şi toate procesele ei nu se nasc la sat, ci la oraş. Cu cât eşti mai rural, cu atât drumul tău spre modernitate este mai dificil. Or, aici există prea multă natură, prea multă etnografie şi folclor.

La un anumit moment, elita va trebui să ia anumite decizii, care sunt dureroase, dar, cu cât le iei mai devreme, cu atât va fi mai bine.

Adevarul.md

Ieri, la Chişinău, au început manifestările legate de împlinirea, pe 16 mai, a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.

Cu această ocazie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au adunat câteva mii de oameni. „Rusia, nu uita, Basarabia nu-i a ta!”, „Limba română – acasă stăpână!”, „Basarabia e România!”, „Basarabia – pământ românesc!”, „Trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, „Putin Vova, ia-ţi armata din Moldova!”, „Jos ocupanţii!” – acestea au fost lozincile principale scandate de către protestatari.
În discursul său, preşedintele Forului Democrat al Românilor din Moldova, Nicolae Dabija, a menţionat, între altele, că războiul ruso-turc în urma căruia Moldova a fost sfârtecată în două încă nu s-a terminat. El se va încheia atunci când Basarabia va reveni acasă. Au mai luat cuvântul Vitalia Pavlicenco, preşedinta Partidului Naţional Liberal şi Anatol Caraman, preşedintele Asociaţiei Combatanţilor „Tiras-Tighina”.

Un antiprotest a fost organizat de către Mişcarea „Patrioţii Moldovei”. Adunaţi lângă Arcul de Triumf, cu drapele bicolore în mâini, „patrioţii” au scandat întruna celor din Piaţă: „Peste Prut!”. De astă dată, altercaţiile au fost evitate, cordoanele de poliţişti înconjurând manifestanţii şi antiprotestatarii.

Din Piaţa Marii Adunări Naţionale, coloana a pornit într-un marş de comemorare spre Ambasada Rusiei, unde şi-a scandat lozincile, lansând spre cer mai multe baloane vopsite în negru. Poliţia a înconjurat ambasada, ca să nu se producă provocări.

Printre manifestanţi am întâlnit-o şi pe Tatiana Miron, care a venit tocmai din Italia, ca, alături de mama ei, Valentina Miron, să protesteze împotriva celor 200 de ani de ocupaţie rusească. Tot aici am dat de pensionarul Procopie Raicev, care ne-a spus că este un român de origine bulgară. „Am 82 de ani, dar nu mă grăbesc să mor, până nu-mi văd visul împlinit – Unirea cu Patria-Mamă”, ne-a declarat el.
Marşul de comemorare s-a deplasat spre Ambasada Turciei, iar de acolo – la Teatrul de Vară, unde a avut loc un spectacol extraordinar, susţinut de mari maeştri ai muzicii româneşti.

Evenimentul a fost organizat de către Forul Democrat al Românilor din Moldova, Partidul Naţional Liberal, organizaţiile „Basarabia – pământ românesc”, „Acţiunea 2012”, Mişcarea civică „Anul 1812” şi alte asociaţii obşteşti.

Vox populi

„Nu mă întrebaţi, că nu ştiu…”

Ieri, când în Piaţa Marii Adunări Naţionale avea loc comemorarea raptului Basarabiei de la 1812, am întrebat câţiva trecători pe străzile Chişinăului ce eveniment istoric s-a întâmplat în ziua de 16 mai.

Tatiana Diaciuc 
Vai, nu ştiu…

Natalia Guţu
Degrabă, pe 16 mai, se vor împlini 200 de ani de la anexarea în 1812 a Basarabiei de către Imperiul Rus. Turcia a permis atunci Rusiei să sfâşie Principatul Moldovei în două.

Artur Brăilă, student
O-o-o! Mai bine întreabă-mă altceva. De unde să ştiu eu toate câte s-au întâmplat în istoria noastră?

Victor Bodrug, student
O fi ceva legat de tragediile prin care a trecut Basarabia…

Oleg Daşevski
Atât 16 mai 1812, cât şi 28 iunie 1940 sunt două date tragice în istoria noastră. Atunci, ruşii ne-au rupt cu tot cu pământuri din trupul Patriei. Să nu uităm aceste lucruri şi să facem aşa ca dreptatea să triumfe.

Alexandru Rusu, student
Dacă mă întrebaţi în română, o fi ceva legat de Marea Unire, dar nu ştiu.

Vox realizat de Vera Lozovanu-Guţu,
stagiară la TIMPUL

Sfârşitul războiului nu înseamnă şi sfârşitul suferinţei.

„Victoria” şi-o pot aroga doar statele, construcţii „metafizice” aflate deasupra individului.

Pentru oamenii reali, de pe ambele părţi ale baricadelor, războiul e înfrângere. Înfrângere a vieţii, înfrângere a familiei, înfrângere a viitorului.

Statul e abstract. Statul n-are suflet. Nici familie. Nici viaţă. Statul poate învinge. În război.

Însă oamenii pierd. Toţi.

Sacrilegiul pe care îl fac azi unii indivizi sărbătorind aşa-zisa „zi a victoriei”, este cu atât mai trist cu cât statul (URSS) care impunea cetăţenilor săi sărbători anti-umane nu mai există de 20 de ani. Există în schimb alt stat (Moldova), în care existăm crezându-l al nostru.

Este anti-uman (şi anti-creştin în particular) să tratezi amintirea unui război, care prin definiţie este o tragedie, cu impulsuri de bucurie şi sărbători.

Sărbătorirea a ce?

Sfârşitul unui război este doar o noţiune istorică.

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial, pentru oamenii care i-au supravieţuit, nu a fost nici la 9 mai, nici la 8 mai, nic la 2 septembrie.

Pentru oamenii care au suferit, sfârşitul acelui dezastru absolut a venit, în cel mai bun caz, după ani. Ani în care cu siguranţă au încercat să uite ororile războiului.

Uitarea e cea care le-a dat puteri oamenilor să o ia de la capăt. Uitarea durerii, uitarea morţii. Şi speranţa în refacerea vieţii, a vieţii aşa cum a fost ea până la război.

Este elocvent în acest sens sărbătorirea în URSS a zilei de 9 mai aşa cum o sărbătoresc ruşii azi, abia începând cu 1965. După douăzeci de ani de la război!

Din 1948 până în 1965 „9 mai” în URSS nu era nici măcar zi liberă!

Combatanţii erau desigur onoraţi, dar manifestări cum au început să fie făcute spre sfârşitul Uniunii Sovietice, dar mai ales în Rusia post-sovietică, nu organiza nimeni.

Oare nu erau mai îndreptăţiţi să sărbătorească cei care au avut de suferit nemijlocit în acel măcel mondial decât cei care azi glorifică, prin aşa-numita „victorie în război”, însuşi războiul?!

Aveau dreptul s-o facă, dar n-au făcut-o. Au preferat să uite suferinţele prin care au trecut, au preferat să-şi ia viaţa de la capăt.

Toţi cei care azi trâmbiţează despre faptele eroice ale soldaţilor unei armate împotriva altora din alte armate, n-au absolut nici un drept să vorbească despre lucruri de care habar n-au, lucruri pe care aceiaşi soldaţi au încercat să le uite.

Astăzi mai sunt foarte puţini, din păcate, participanţi în acel război, pe care maşinăria propagandistică a celor fără memorie istorică şi fără inimă îi scoate în faţă, insistând că aceştia sunt adevăraţii exponenţi ai generaţiei care a luptat atunci.

Dar ei sunt doar o mică parte a generaţiei respective. Toţi veteranii în viaţă ai celui de-al doilea război mondial au astăzi peste 80 de ani, în timpul războiului având mai puţin de 15 ani.

Or, percepţia despre viaţă a unui adolescent, chiar trecut prin grozăviile războiului, nu se poate compara cu percepţia despre viaţă a tatălui sau a bunelului său. Doar părinţii şi buneii sunt cei care au ştiut ce-a fost înainte de război, în timpul războiului şi ce-a urmat după. Anume părinţii şi buneii sunt cei care luptă, indiferent de război, în primul rând pentru familie şi copii.

Iar lipsa defilărilor triumfaliste în vremea generaţiei războiului este grăitoare!

Atunci de ce epigoni caraghioşi îşi arogă azi dreptul de a mărşălui milităreşte în numele înaintaşilor care ar fi dat orice dar să nu-şi mai amintească de război?!

Sărbătoarea pe care o vor ruşii „a victoriei” în fiece an pe 9 mai este o batjocură în adresa milioanelor de oameni care au murit şi a milioanelor de oameni care au rămas schilodiţi fizic şi sufleteşte în urma celui de-al doilea război mondial.

De rând cu definirea învingătorilor (ruşii, sovieticii), sunt identificaţi automat şi învinşii. Căci orice victorie are nevoie de învinşi. Iar pentru ruşi aceştia sunt germanii, italienii, românii, finlandezii, polonezii, ungurii, slovacii, estonienii, letonii, lituanienii, parţial ucrainenii, croaţii etc. Fasciştii – pe înţelesul rusului de rând.

Dacă statele europene beligerante în acel război au renunţat să utilizeze noţiuni ca „învingători” şi „învinşi”, preferând să-şi comemoreze victimele indiferent de care parte au luptat, Rusia se încăpăţânează să se izoleze, să se închidă în carapacea ei oriental-autoritară şi belicoasă.

E alegerea ei.

Dar care e alegerea noastră?

Al doilea război mondial, ca orice război în general, trebuie comemorat.

Creştineşte trebuie aprinse lumânări. Omeneşte – măcar o clipă de reculegere. Dar nu sărbători!

Comemorarea dezastrelor umane se face de regulă la data începerii acestora. Atunci este mai vizibilă diferenţa care cuprinde realitatea. Sfârşitul nu este niciodată clar definit şi nici nu are cum să fie.

Pe lângă „9 mai” sărbătorit cu fast de cetăţenii moldoveni rusofoni, şi oficios de capii mancurţi ai ţării, alte 2 date oficializate au legătură cu războiul: 15 februarie – ziua comemorării celor căzuţi în războiul sovieto-afgan (1979-1989) şi 2 martie – ziua comemorării celor căzuţi în războiul din 1992.

Dacă în cazul zilei de 15 februarie este păstrată tradiţia ruso-sovietică, 15 februarie 1989 fiind ziua retragerii trupelor sovietice de intervenţie din Afganistan, aşadar la fel un sfârşit de război, 2 martie este începutul conflictului care a contrapus forţele noului stat independent Moldova forţelor intervenţioniste ruseşti.

De ce statul Moldova a ales să declare zile comemorative sfârşitul unui război şi respectiv începutul altui război?

Să fie cauza unei asemenea abordări diferite faptul neîncheierii conflictului nistrean cu o „victorie”?!

Dar nici războiul sovieto-afgan nu s-a încheiat „victorios” pentru sovietici! Din contra chiar, a fost recunoscut ca un dezastru.

Este mai degrabă inerţia care ne caracterizează: orbităm în jurul Rusiei.

Orbităm în jurul istoriei Rusiei.

„9 mai” nu este al nostru. Şi nu fiindcă sfârşitul războiului a însemnat pentru părinţii şi buneii noştri continuarea de fapt a războiului. Nu fiindcă odată cu victoria URSS nu se mai putea reveni la firescul de dinainte de 1940.

„9 mai” nu este al nostru fiindcă noi avem altă dată care trebuie declarată zi a comemorării victimelor celui de-al doilea război mondial – 28 iunie.

Pe 28 iunie 1940 războiul începe pentru moldoveni (în sensul în care există astăzi), pentru români (în sensul în care exista şi atunci).

Chiar dacă ruşii ocupă estul României, teritoriul parţial al Republicii Moldova de azi, fără luptă, administraţia statului român retrăgându-se în urma ultimatumului sovietic, pentru populaţia rămasă începe un adevărat calvar. Deportări, execuţii…

Data de 28 iunie nu trebuie privită ca îndreptată împotriva cuiva (a ruşilor). Este istorie.

28 iunie este data când începe războiul pentru părinţii şi buneii noştri, este data când începe războiul al doilea mondial pe teritoriul Republicii Moldova de azi.

Este semnificativ faptul că printre republicile „surori” din cadrul URSS, care au decretat 9 mai zi de sărbătoare începând cu 1946, în RSSM acest lucru s-a făcut abia în 1951!

Să fi fost conducătorii sovietici precauţi în privinţa moldovenilor rupţi de ceilalţi români?

Dacă privim confruntările în care au participat băştinaşii din teritoriul luat de sovietici de la România, vom avea următoarele cifre:

12 luni, din 1940 până în 1941, moldovenii acelor timpuri au supravieţuit crimelor şi fărădelegilor ocupanţilor sovietici;
38 de luni, din 1941 până în 1944, au luptat contra sovieticilor;
9 luni, din 1944 până în 1945 – de partea sovieticilor.

Statele cu ideologiile lor sunt noţiuni impersonale. Oamenii au fost cei care au luptat, au suferit, au murit.

Şi este imposibil, nu dificil, să compari luptele purtate de moldoveni alături de conaţionalii lor contra contropitorilor ruşi cu luptele purtate alături de aceiaşi cotropitori, dar împotriva duşmanilor acestora (germanii).

Mai ales că moldovenii, proaspeţi „supuşi” sovietici, au fost folosiţi mai mult pe post de carne de tun de către ruşii mai întâi duşmani, apoi „aliaţi/eliberatori”.

Nici ca zi de sfârşit al războiului, nu neapărat ca victorie a ruşilor, „9 mai” nu poate fi impus moldovenilor. Măcar pentru faptul că oficial al doilea război mondial se încheie la 2 septembrie 1945. Or, dacă vorbim de victoria omenirii întregi de ce să ne limităm doar la Europa?

Sau aplicând logica rusească, sfârşitul războiului („victoria”) pe pământul nostru a venit în august 1944, când sovieticii ocupă iar (a câta oară) teritoriul actualei Republici Moldova.

De ce să nu marcăm atunci „ziua victoriei” pe 22 august?

Motivul e acelaşi: şi în august 1944 şi în mai 1945 a învins statul ruso-sovietic. Nici măcar ostaşii săi. Cu atât mai mult ostaşii altora.

Ar mai fi şi dihotomia 8/9 mai întreţinută artificial de ruşi. Ţările baltice, cândva „surori” cu Moldova, comemorează victimele din al doilea război mondial pe 8 mai, eliminând tradiţia sovietică de „9 mai”.

Iar moldovenii?

Moldovenii deşi se cred cei mai deştepţi sunt de fapt cei mai proşti.

De ruşi nu vorbesc. E treaba lor cum îşi schilodesc istoria.

Dar de ce ne-o impun nouă?! De ce acceptă Moldova istoria altora?!

Republica Moldova nu are o lege privind sărbătorile. Există doar o hotărâre a Parlamentului din 1990, completată an de an.

În acestă hotărâre (nr. 433 din 26.12.1990) e menţionată printre altele şi „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei (9 mai)”, definită ca sărbătoare tradiţională.

S-au amestecat astfel ziua sovietică a victoriei asupra nemţilor cu comemorarea eroilor căzuţi la Nistru în 1992. Dar oricum nuanţele s-au păstrat: o victorie şi o comemorare. Altfel spus sărbătoarea tradiţională ce ţine de al doilea război mondial nu este considerată de statul Moldova comemorare.

Inepţia de care dă dovadă acest stat nu se termină aici.

În aceeaşi hotărâre a Parlamentului se menţionează şi o altă sărbătoare, trecută la capitolul sărbători naţionale şi zile comemorative: „Ziua Memoriei (2 martie) (ziua de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi a victimelor acestui conflict)”!

Se pare că haosul în care se zbate Moldova nu a ocolit nici simpla hotărâre a Parlamentului privind sărbătorile!

Or, judecând după cele scrise, cei căzuţi în războiul ruso-moldovenesc din 1992 sunt comemoraţi de 2 ori: pe 2 martie – ca sărbătoare naţională şi zi comemorativă, şi pe 9 mai – ca sărbătoare tradiţională!

Sau să fi avut în vedere independenţa altei patrii cei care au improvizat acest act de stat (pe loc)?

Debandada din capul conducerii moldovene nu se sfârşeşte însă aici. Ministerul Justiţiei formulează următorul proiect de lege privind sărbătorile.

Proiectul respectiv scoate „9 mai” rusesc din sărbătorile tradiţionale mutându-l în zilele comemorative. Dar în timp ce toate celelalte zile comemorative sunt denumite expres „comemorative”, „9 mai” rusesc rămâne „Ziua Victoriei asupra fascismului”.

Cum rămâne cu moldovenii căzuţi în lupta contra ocupantului sovietic?! Nicicum…

Proiectul de lege respectiv merge şi mai departe. Mărşăluieşte mai bine zis, în stil rusesc. Printre cele zece sărbători nelucrătoare este propus şi „9 mai” rusesc. Nu 2 martie, nu 6 iulie (propus ca „zi a victimelor represiunilor”, în hotărârea în vigoare azi – „ziua comemorării victimelor stalinismului”).

Şi, insistând în prostia lor, propun „Ziua Europei (15 mai)” ca sărbătoare internaţională! Când toată Europa internaţională sărbătoreşte această zi pe 9 mai! Dar la noi 9 mai e ocupat! Iar noi nu avem demnitate…

Oameni fără istorie! Mai bine anulaţi toate sărbătorile dacă nu aveţi curajul şi demnitatea să instituiţi sărbători ale moldovenilor!

(Cum s-a vehiculat nu demult în privinţa articolului 13 din Constituţie: decât să scrie limba română unii preferă să nu scrie mai bine nimic! Idioţi.)

Într-un capăt al bulevardului Ştefan cel Mare din Chişinău, în faţa Academiei se află un monument sovietic, având iscripţionate 3 neadevăruri.

Ocupaţie?! În mintea ruşilor doar! Oare moldovenii care s-au născut şi au trăit în România până în 1940 au perceput ca eliberare venirea hoardelor roşii ruseşti?! Oare în 1941 când au avut şansa să revină în cadrul statului în care s-au născut şi au trăit în pace din 1918, au înţeles că au fost de fapt ocupaţi?! Istorie rusească!

Ocupaţie germană?! Pe tot parcursul războiului România (şi estul ei, Moldova de azi) n-a fost niciodată ocupată de nemţi! În schimb de URSS a fost ocupată.

Fascistă?! Abordare specific rusească: nu contează că nemţii n-au fost fascişti (italienii au fost), principalul e să nu fie pomenit socialismul lor (naţional-socialişti, nazişti).

Moldova are astăzi relaţii bilaterale cu Germania. Există ambasadă germană în Chişinău. Moldova vrea în Uniunea Europeană. Germania este motorul Uniunii Europene. Poate fi oare luată în serios Moldova cu astfel de monumente mincinoase?!

Monumentul sovietic respectiv este unul rusesc. Este edificat din perspectivă rusească şi n-are absolut nimic cu istoria Moldovei.

Recentele ieşiri ale unor anti-moldoveni privind istoria care trebuie predată moldovenilor, au ca argument principal faptul că Moldova şi moldovenii ei au o istorie proprie.

Dar respectivii anti-moldoveni în frunte cu boşorogul ruso-moldovean cu grade, cu infatuatul cu soluţii roze, cu patrioţii, care fără patrie, care cu „Patrie”, dar şi îngânaţi de tot soiul de centro-pragmatici politici uită cu nesimţire de istoria proprie pe care o au moldovenii atunci când vine vorba de istoria ruşilor.

Lingând mâna muscălească care le întreţine existenţa, aceşti indivizi scuipă în memoria moldovenilor care au fost striviţi de războiul unor străini, de istoria unor străini.

Războiul este suferinţă.

Suferinţa cauzată de al doilea război mondial este resimţită şi azi.

Se resimte în reacţia faţă de impunerea versiunii ruseşti.

Dacă în statele europene s-a ajuns la un consens în privinţa abordărilor conflictului care a distrus Europa, dacă Organizaţia Naţiunilor Unite recomandă membrilor săi să cinstească memoria tuturor victimelor din acea conflagraţie, Rusia dezgroapă securea războiului ori de câte ori cineva încearcă o abordare a acelor evenimente distinctă de a lor.

Aşa procedează faţă de toţi vecinii ei europeni, faţă de Finlanda, de Estonia, de Letonia, de Lituania, de Polonia, de România, de Ucraina, de Moldova.

Până când?

Moldovenii au o vorbă: „hoţul strigă: hoţul!”. „Ocupantul strigă: ocupantul!”

Dar şi „nu mor caii când vor câinii!”. Câinii abia aşteaptă să hămăie, „9 mai” al lor se apropie.

Să-i lăsăm să-şi justifice banii.

Noi – să-i pomenim omeneşte pe toţi cei căzuţi în războiul de atunci.

Să le fie ţărâna uşoară…

Dumnezeu să-i odihnească în pace…

Aproape un sfert de milion de persoane din R.Moldova au redobândit cetăţenia română, în 20 de ani, potrivit unui studiu lansat luni de Fundaţia Soros, informează realitatea.net cu referire la Mediafax.

Un număr de 226.507 de persoane din Republica Moldova au redobândit cetăţenia română din 1991 până în 15 august 2011, între timp acestora mai putându-se adăuga alte câteva zeci de mii de noi cetăţeni, potrivit unui studiu lansat luni de Fundaţia Soros.

“226.507 de persoane au redobândit cetăţenia română începând cu 1991 până la 15 august 2011. Între timp, având în vedere ritmurile crescânde de procesare a dosarelor din ultimii doi ani, probabil mai putem adăuga încă câteva zeci de mii de noi cetăţeni”, a arătat Sergiu Panainte, unul dintre autorii studiului.

El a arătat că scopul principal al elaborării studiului a fost de a demitiza prejudecăţile formulate la adresa României, conform cărora statul român “ar construi” peste noapte cetăţeni români şi ar introduce “pe uşa din dos” milioane de noi persoane pe piaţa muncii a UE.

Studiul evidenţiază şi “hăţişul instituţional” prin care trebuie să treacă şi în prezent solicitanţii de cetăţenie, precum şi lipsa de transparenţă a instituţiilor responsabile de procesarea dosarelor – Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC), Secţia de Stare Civilă a Primăriei Sectorului 1 şi Evidenţa Populaţiei. Autorii studiului au constatat, pe baza unor interviuri cu solicitanţii de R.Moldova, şi că principalele motive vizate de aceştia sunt de natură economică.

“S-ar putea ajunge până la o cifră de 60-80 de mii de noi cetăţeni anual, cu condiţia ca numărul de solicitanţi să fie cât de cât constant, însumând în medie 80-100 de mii de dosare pe an. Se poate vedea astfel foarte clar că nu există milioane de cetăţeni noi, aşa cum ar aprecia unele instituţii media europene. În comparaţie cu unele state europene precum Franţa sau Marea Britanie, care acordă peste o sută de mii de cetăţenii anual, România s-ar situa undeva la mijlocul clasamentului”, a spus Panainte.

De asemenea, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, a subliniat că procesul de redobândire a cetăţeniei române de către persoanele din ţara sa este unul “absolut firesc şi legal”. “Indiferent de motivele care au stat la baza cererii de redobândire a cetăţeniei, este un drept al nostru”, a spus Reniţă la conferinţa de lansare a studiului.

La rândul său, secretarul de stat Eugen Tomac de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a afirmat că, dincolo de aprecierile din presa europeană, nu a auzit de vreun şef de stat sau de guvern ori vreun ministru de externe din ţările UE care să îşi exprime această îngrijorare faţă de politica de cetăţenie a României. “Obiectivul nostru este să îi repunem în drepturi pe toţi cei care se simt ataşaţi de statul român”, a spus Tomac.

Pe de altă parte, studiul arată că, după modificările operate în 2009, capacitatea administrativă a ANC acoperă cu greu numărul mare de solicitanţi. În Bucureşti există o singură zi de lucru cu publicul, în care solicitanţii de cetăţeni pot depune dosarele, iar la sediul din strada Smârdan se creează cozi imense, de 300-500 de persoane. Procesarea dosarelor durează în medie 10-14 luni, în locul celor 5 prevăzute de lege.

Autorii studiului au elaborat şi o serie de recomandări care vizează eficientizarea procedurii de depunere şi soluţionare a dosarului de redobândire: eliminarea unor acte redundante (caziere avize, declaraţia la notar că solicitantul nu este infractor), sporirea capacităţii administrative şi transparenţei ANC şi a Secţiei de Stare Civilă a Primăriei Sectorului 1, introducerea unui sistem de programare online sau telefonic, o comunicare mai rapidă a ANC cu celelalte instituţii implicate în verificarea dosarelor – SRI, SIE şi MAI.

Totodată, studiul consideră necesară şi elaborarea unei strategii naţionale care să cuprindă politica de cetăţenie, dar şi aspecte legate de migraţie.
jurnal.md

Jurnal TV și-a propus să-i cunoască pe acești oameni şi să investigheze modul în care își dezvoltă aceștia afacerile. Aşa-numitul rege al tutungeriilor este consilierul municipal, membrul Partidului Liberal, Mihail Ceban. De mai bine de 10 ani acesta combină cu succes activitatea politică şi afacerile cu gherete.

Rusia pregătește instalarea unei stații radar „Voronej” în regiunea transnistreană drept răspuns la elementele scutului american antirachetă desfăşurate în Europa şi în contrapondere la bazele NATO din România.

Cel puțin așa titrează Nezavisimaia Gazeta, citând surse apropiate Kremlinului. Informaţia este vehiculată în contextul vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

„Ţinând cont de vecinătatea regiunii cu o ţară NATO – România, în care se află deja patru baze NATO, iar procesele legate de integrarea Republicii Moldova în România se intensifică, Federaţia Rusă intenţionează să-şi menţină prezenţa militară în Transnistria, mai mult, propune instalarea unui radar Voronej”, afirmă sursele.

Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării respinge aceste informații și afirmă că nu intenţionează să desfăşoare o staţie radar Voronej-DM în Transnistria.

Staţia radar Voronej-TM permite supravegherea simultană a 500 de obiecte zburătoare, pe o rază de circa 6 mii de kilometri.

În regiunea transnistreană a Republicii Moldova, sunt depozitate, potrivit unor surse, între 20.000 şi 40.000 de tone de arme şi muniţii, care sunt păzite de un contingent militar rusesc format din aproximativ 1.500 de persoane.

jurnal.md

Explozia s-a produs în preajma spitalului oncologic şi a fost atât de puternică încât flăcările au mistuit maşina marca Mitsubishi în doar câteva minute. Ulterior, focul s-a extins şi asupra unui microbuz parcat în preajmă. Incendiul a transformat cele două maşini în mormane de fiare. Nicolae Răileanu povesteşte că a supravieţuit ca prim minune.

Deflagraţia a mobilizat atât angajaţii spitalului cât şi pacienţii.

Directorul General ANRE, Victor Parlicov, în subordinea căruia căruia este şi Nicole Răileanu crede că incidentul pune în pericol activitatea autorităţii. Oficialul recunoaşte că îi este frică să nu fie el următoarea victimă.

Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal. Ministrul de Interne, Alexei Roibu, afirmă că ancheta se desfăşoară în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Dacă poliţia invocă secretul anchetei, atunci victima atentatului susţine că atacul a fost pus la cale de şefii unor întreprinderi energetice, fătă a oferi multe detalii.

Nicolae Răileanu este fost poliţist. Preţ de câţiva ani, el a fost comisarul raionului Edineţ. După ce a plecat din ministerul de Interne, Răileanu şi-a deschis afaceri. Ulterior însă, a revenit în atenţia publicului, atunci când a ocupat funcţia de membru al Comisiei Electorale Centrale. În ianuarie 2010, el a devenit unui dintre directorii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, funcţie pe care o deţine şi în prezent. Atentat cu exploziv asupra unui funcţionar de stat. Nicolae Răileanu, unul dintre directorii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a văzut moartea cu ochii,după ce maşina în care se afla a explodat. Prima versiune examinată de poliţişti este că demnitarul ar fi victima unui atentat cu grenadă. Din fericire funcţionarul s-a ales cu leziuni uşoare şi o speritură zdravănă.

Explozia s-a produs în preajma spitalului oncologic şi a fost atât de puternică încât flăcările au mistuit maşina marca Mitsubishi în doar câteva minute. Ulterior, focul s-a extins şi asupra unui microbuz parcat în preajmă. Incendiul a transformat cele două maşini în mormane de fiare. Nicolae Răileanu povesteşte că a supravieţuit ca prim minune.

Deflagraţia a mobilizat atât angajaţii spitalului cât şi pacienţii.

Directorul General ANRE, Victor Parlicov, în subordinea căruia căruia este şi Nicole Răileanu crede că incidentul pune în pericol activitatea autorităţii. Oficialul recunoaşte că îi este frică să nu fie el următoarea victimă.

Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal. Ministrul de Interne, Alexei Roibu, afirmă că ancheta se desfăşoară în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Dacă poliţia invocă secretul anchetei, atunci victima atentatului susţine că atacul a fost pus la cale de şefii unor întreprinderi energetice, fătă a oferi multe detalii.

Nicolae Răileanu este fost poliţist. Preţ de câţiva ani, el a fost comisarul raionului Edineţ. După ce a plecat din ministerul de Interne, Răileanu şi-a deschis afaceri. Ulterior însă, a revenit în atenţia publicului, atunci când a ocupat funcţia de membru al Comisiei Electorale Centrale. În ianuarie 2010, el a devenit unui dintre directorii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, funcţie pe care o deţine şi în prezent.

Un grup de 10 cetățeni, în frunte cu veteranul războiului de pe Nistru Valeriu Ciobanu, solicită președinției, Parlamentului și Guvernului să asigure măsuri speciale de protecție în ziua în care planifică demolarea monumentului lui Lenin, amplasat pe teritoriul Centrului Expoziţional Moldexpo (CEIM).
Un demers în acest sens urmează a fi expediat președintelui R.Moldova Nicolae Timofti, președintelui Parlamentului Maria Lupu și premierului Vlad Filat, a declarat Valeriu Ciobanu în cadrul unei conferințe de presă de astăzi. Potrivit organizatorului, acțiunea de demolare este planificată pentru 20 aprilie.

,,Monumentul lui Lenin este un simbol al satanității. Noi am pregătit ciocanele, sculele, veteranii de război vor asigura un cordon de protecție și vom purcede la această intenție creștinească, fără isterizare. Când se adună 10 oamemni, nu ne trebuie nici autorizație ca să distrugem această momâie a comuniștilor”, a spus Valeriu Ciobanu. Organizatorii au făcut un apel către rudele foștilor deportați ai regimului comunist sovietic să participe la această acțiune.Mai în glumă, Valeriu Cioban l-a invitat și pe liderul comuniștilor Vladimir Voronin să pună umărul la distrugerea monumentului liderului bolșevic.

Prima încercare de a demola acest monument a avut loc vara trecută. Trei veterani ai războiului de pe Nistru, între care și Valeriu Ciobanu au desprins din monumentul liderului bolșevic cioburi și le-au expediat premierului și procurorului general. În acest fel, ei au cerut să instituțiilor statului să distrugă, în decurs de 30 de zile, toate monumentele înălțate în timpul URSS în cinstea lui Lenin, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

sursa: arena.md

Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic până pe data de 11 aprilie. Sinopticienii avertizează că vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, temporar cu transformare în lapoviță. Pe drumuri va fi ghețuș.

În această noapte, temperatura aerului va atinge -2, -5 grade Celsius în raioanele de nord, iar în centru şi sud vor fi 0, -4 grade. Vremea rece şi ploioasă se va menţine toată săptămâna.